Totul.

Această carte nu este doar o colecție de pagini sau un jurnal al unui suflet rănit. Este vocea mea în momentele când nu mai aveam glas.

Este inima mea așezată pe o masă rece, deschisă, rănită, dar vie.

Este dovada că am trăit. Că am simțit. Că am căzut în genunchi și am stat acolo, mult timp, dar am ales să nu mor în acel loc. Am ales să mă ridic, chiar dacă n-aveam nimic altceva decât respirația mea.

Această carte este copilul meu. Dar, într-un mod ciudat și dureros, este și părintele pe care nu l-am avut niciodată. Este condamnarea mea, dar și eliberarea. Este urletul din mine pe care n-am avut curajul să-l rostesc cu voce tare — transformat în cuvinte. În rânduri. În pagini.

Am scris-o desculț, mergând prin propria mea viață ca printr-un câmp plin de cioburi. Am simțit fiecare rană, fiecare tăietură, fiecare pas spre marginea prăpastiei. Și totuși… undeva, dincolo de disperare, am zărit lumina. M-am întors. Uneori târâș, alteori împins de durere. Dar m-am întors.

Această carte este o lumânare aprinsă într-o cameră întunecată. O flacără mică, dar vie, care spune: „Nu, nu s-a terminat. Nu încă.”

Este, poate, povestea mea. Dar dacă mă citești… s-ar putea să fie și povestea ta.
Și poate, printre rânduri, îți vei regăsi propria voce.

---

Dacă ți-a vorbit această poveste, dacă ai simțit ceva — oricât de mic — te invit să lași un gând.
Un rând. O emoție. Sau doar prezența ta.